cum poti distruge o iluzie....insa cu ce riscuri...
- E un calculator, uite vezi? I-am scris şi numele pe el: „IBN” , răspunse băieţelul de şase anişori în momentul când l-am întrerupt din joaca lui cu un : „ce faci?” rece, dispreţuitor şi plictisit.
- Ba nu, am răspuns, e o bucată de tablă zicată OLC 832.. Ǿ2,3 mm, de o formă paralelipipedică ce îţi dă impresia că e un calculator şi pe deasupra mai e vopsită şi în alb, ca spă te inducă în eroare.
- Ba nu, e calculator, uite e scris şi numele lui pe el: IB...
- Da, da, l-am întrerupt, ai scris tu ce ai scris acolo, însă nu e calculator.
- Ba este, are şi mouse.
Mă uit atent la piatra ce o folosea imaginar ca pe un mouse veritabil. Mişcările lui erau încete dar sigure. Folosea „mouse-ul” ca un profesionist ... şi-mi zâmbea. L-am privit câteva secunde fără să zic nimic.
- Dar calculatorul tau funcţionează? Are toate componentele?, l-am întrebat eu ironic. Băieţelul a ezitat câteva secunde apoi a răspuns:
- Credeam că ai plecat deja... Uite, are şi „tastratură” şi „ecran” ... şi-mi arăta câteva obiecte improvizate, culese de prin locurile lui de joacă.
- Şi chiar nu mai lipseşte nimic?
Nu mi-a răspuns. Mi-a afişat doar un semn de întrebare pe faţa lui mică şi rotundă.
- De componentele electronice din interiorul lui nu spui nimic? Dar nu îl alimentezi cu energie electrică? Ştii bine că nu ai voie la priză... Cum poţi să crezi că acea bucată de tablă şi acea scândură pe post de tastatură reprezintă un computer veritabil?
Afişam un rânjet ironicspre băieţelul ce mă privea cu nişte ochişori mici şi negri. Atunci am observat că în ochii lui mici şi negri au început să se adune valuri. Mi-am dat seama ca am greşit.
Băieţelul s-a ridicat din locul său şi cu mâinele la ochi a alergat pe lângă mine. Aproape s-a izbit de mine. I-am simţit răceala lacrimilor căzute... A alergat într-un colţişor, undeva ascuns, să nu fie văzut de nimeni şi a început să plângă sughiţat.
Nu m-am dus la el. A fost urmat doar de căţelul lui credincios şi i s-a aşezat în braţe spre a fi îmbrăţişat... şi a fost îmbrăţişat.
Atunci am realizat că nu i-am distrus DOAR o iluzie. Am realizat că i-am făcut mai mult rău decât bine.. Am comis o crimă. I-am ucis creativitatea. Am ucis inocenţa jocului unui copil pentru a-l arunca în realitatea cruntă ce ne înconjoară. Am încercat să-l maturizez. I-am distrus visele.
După un timp, băieţelul a primit un calculator cadou de ziua lui. Un calculator adevarat. Este de nedescris bucuria de pe faţa acestuia sau lacrimile lacrimile lui de fericire de pe obrazul drept. Acum , acum chiar nu aveam cu ce să-l mai necajesc. Avea calculator şi unul adevar chiar. Adevarul era în faţa lui. Un adevăr pe care nu puteam să îl demontez.
***
Într-o zi toridă de vară am trecut întâmplător pe lângă locul lui de joacă. I-am aruncat un zâmbet în loc de salut şi mi-a răspuns la fel.
Am plecat şi mi-am amintit de episodul cu calculatorul lui imaginar. Mă gandeam atunci dacă el şi-ar fi imaginat poate şi erorile ce apar în mod frecvent la aceste echipamente...
Liniştea gândurilor mi-a fost tulburată de strigătul strident al băieţelului aflat undeva la câţiva paşi în urma mea...
-Uite, acesta e un laptop!
autor: tudord
Imagination is more important than knowledge
Albert Einstein
