O calatorie...

11 februarie... o zi in care o parte din moralul meu s-a prabusit... si nu cred ca o sa recuperez prea mult din partea care s-a dus... poate doar sa reconstruiesc.. Azi e ziua in care plec acasa... as vrea sa mai ramas o seara in iasi, doar o seara... dar , din pacate nu se poate...
Se face seara... in maxi sunt singura; oameni putini, nu se aseaza nimeni langa mine... calatoria o voi face singura.. Trista si singura pornesc la drum... imi place atat de mult iasul... o sa-mi fie dor de el. Privesc pe geam, ma uit la luminite... dar privesc in gol, gandurile mele fug departe, in cautare de raspunsuri... in zadar...
Cu gandurile departe.. urmaresc luminitele de pe strada... in scurt timp atipesc... Ma trezesc usor zapacita: a urcat sau a coborat cineva. Mai e putin si ajung acasa. Ciudat: desi sunt destul de aproape, totusi parca nu recunosc locurile... nu mai e nici o luminita, nici o asezare... totul e ... intunecat, nu se vede nici o "margine" a intunericului. Parca trec pe aici pentru prima data; nu stiu ce voi vedea dupa urmatoarea cotitura.. Acum imi trec si alte ganduri prin minte: oare asa e drumul nostru prin viata? poate nu mereu, ci uneori... Uneori, cand trecem prin perioade mai .. dificile, totul se intuneca, nu mai vedem nimic, nici o luminita, nici o raza de speranta. Merg pe un drum ce ar trebui sa imi fie cunoscut pentru ca l-am parcurs de multe ori si totusi mi-e strain... chiar imi da fiori, e prea intunecat... La fel sunt si gandurile mele.. nu stiu ce va fi... sunt trista, gandurile mi-s intunecate... momentan m-a parasit orice gand pozitiv, optimist...parca nu as mai fi eu...
Ma apropii si mai mult de casa... se vede un mic orasel, parca il recunosc... in curand ajung... am o stare destul de ciudata.. vreau sa spun cuiva ceea ce simt, ce gandesc, dar nu am cui... ca si pe maxi sunt singura si acum...
Acasa e cald. Ar trebui sa ma linistesc, sa nu mai am gandurile de pe drum... dar parca acum, pe langa astea, ma mai cuprind si niste fiori de ... teama... De ce a trebuit sa fie asa? Nu pot gasi o explicatie plauzibila... Ma ghemuiesc la caldura si in scurt timp adorm.. poate cand ma voi trezi toate acestea vor disparea, va fi ca inainte... Pe cine incerc eu sa pacalesc: nu se va schimba nimic, va fi poate putin mai bine, desi acum sunt convinsa ca va fi mai rau...
"Nimeni pe drum ..
Nimeni acum
Nimeni pe strada sa vada ce simt acum...
Sunt singur si pe drum nu e nimeni sa poata intelege ce e in inima mea"
..........
Azi ma intorc in iasi... gandul ca ii voi revedea prietenii (care mi-au fost alaturi si atunci cand mi-a fost rau) ma binedispune... deja ma simt mai bine.. Incerc sa profit de aceasta stare si sa incerc sa imi fac niste planuri: orice ar fi merg mai departe... o sa imi dau silinta in tot ce voi face, atat cat voi avea forta necesara... eventual voi incerca sa imi depasesc limitele... Dupa toate acestea sper sa fie bine, daca nu.. s-ar putea sa "clachez" mai tare... si nu vreau asta..
Sper sa fe bine... sper...