ziua mea...

"voi fi si eu liber ,,in curand" ( sursa: O fotografie pe zi ) - asa a fost numita aceasta fotografie de catre autorul ei. Defineste exact ce imi doresc, ma reprezinta pe mine in acest moment... nu stiu daca asa crede toata lumea, dar asa simt eu acum.
Vreo dorinta de ziua mea?! hmm... Da: sper sa pot fi acea Ram pe care o cunosc prietenii mei si pe care se pot sprijini atunci cand simt nevoia. O sa incerc sa fiu puternica pentru mine si nu numai. Mi-as dori ca anul urmatorul sa fie unul bun pentru toata lumea..

Ps: Multumesc pentru poza Tudord :)

un trandafir de la Sihastria Voronei, 19 august 2007
ps: poza imi apartine:D

"Amintiri din... copilarie"

Am auzit pe multa lume care spunea ca isi aduce aminte cu drag de "varsta fericita", varsta copilariei. Nu am reusit sa le inteleg pe acele persoane. De ce sa vreau sa imi amintesc, cu drag, de o perioada din viata mea in care mereu mi-am dorit sa fiu "mare"? Chiar si acum, in prezent, imi doresc sa fiu pe picioarele mele, sa fiu independenta, sa fiu... libera....
A plouat... in sfarsit a plouat.. Cred ca ploaia are si un alt efect asupra mea: ma determina sa filosofez, sa visez, sa indraznesc, sa sper... sa vad lucrurile si din alt punct de vedere. Asa s-a intamplat si acum doua seri cand... mi-am adus aminte de bunicii mei, de casuta lor, de acel sat pitoresc in care locuiau si de vizitele mele la ei. Simteam o mare bucurie in suflet cand aflam ca voi merge la ei in vizita, bucurie ce crestea pe masura ce ma apropiam de destinatie.
O data ajunsa acolo, alergam spre portita veche ce parea a fi desprinsa din povestile bunicii, sarutam mana bunicilor care asteptau pe prispa casei... poate isi va aduce cineva aminte de ei si o sa le deschida poarta... sa ii vada....
Dupa ce stateam un timp cu totii si vorbeam... imi ceream voie sa ies afara, sa ..."zburd". Ce imi placea mie cel mai mult si ma impresiona mereu era pozitionarea casei: in spate incepea brusc un deal inalt, abrupt pe care il urcai cu greu; totodata satul era intins pe cursul unui parau care face legatura dintre cateva iazuri din acea zona, iar casa era... undeva la marginea satului. O data iesita din curte ma indreptam direct spre acel deal. Porneam alergand, arzand de nerabdare sa ajung mai repede sus... dar, dupa putin timp oboseam... nu mai puteam sa alerg. Numai ca.. oricat de greu mi-ar fi fst, nu renuntam, nu puteam sa renunt avand in vedere ce mult imi doream sa imi termin drumul. Continuam sa merg, "incet, dar sigur". Dupa ce ajungeam sus imi indreptam privirea inapoi, spre ce am lasat in urma. Ramaneam impresioanta de fiecare data... pentru cateva momente uitam si sa mai respir chiar daca cu putin timp in urma gafaiam. Acum nu mai conta, eram cu totul absorbita de peisaj. Jos, la poalele dealului, printre pruni si meri, se zarea acoperisul albastru, de tabla al casei bunicilor, apoi era gradina ce se intindea pana la parau si drumul care impartea satul longitudinal in doua jumatati aproape simetrice. In partea stanga era "capat de linie", nu mai vedeai case ci doar alte dealuri, pasuni, iar in partea dreapta satul se intindea mare si impunator pana in zare unde se vedea luciul unui iaz ce parca... zambea la soare. Din locusorul meu mi se parea ca ma uit la o harta a acelui sat, o harta magica unde toata lumea e vie, toata lumea e in miscare.
Ma intreb acum: de ce mi se parea totul atat de fascinant? de ce de abia asteptam sa urc acolo sus? La urma urmei nu era nimic iesit din comun, era doar un... peisaj... Oh nu, era mult mai mult decat atat; in inima copilului de atunci aceea era lumea, era o forma a libertatii... puteam sa stau acolo in diferite momente ale zilei si sa observ satul in miscare, sa observ mai multe locuinte odata, mai multe obiceiuri, sa le compar, sa invat... si toate acestea fara sa am vreo grija pe cap, fara sa ma gandeasc la "ziua de maine", la ce va fi.. pur si simplu traiam clipa. Cred ca pana la urma asa sunt toti copii: pur si simplu traiesc clipa pentru ca nu se gandesc la ce va fi, la neajunsurile vietii, la sentimentele atat de complicate dar minunate sau nu pe care le traiesti atunci cand esti "mare".
Pe varful acelui deal... simteam ca lumea toata e a mea, ca nimeni nu ma poate deranja, ca nimeni nu imi poate lua acel loc pentru ca era al meu. Indrazneam uneori sa imi indrept pasii pe culme, curioasa fiind sa aflu, sa descopar ce este mai departe. Ce era mai departe? O lume ce mie mi se parea noua, necunoscuta, ce parca ma astepta sa o explorez. Nu mai erau case ci doar... natura. Mergeam uitand de sfatul parintilor, acela de a nu ma inceparta. Mi se intampla sa gasesc cate un cal la pascut.. si pentru cateva clipe ramaneam nemiscata. Atunci imi dadeam seama ca m-am indepartat un pic cam mult.. si ar fi cazul sa ma intorc, desi regretam ca nu am mers mai departe, sperand ca o data voi putea merge pana unde voi dori, fara a ma impiedica ceva. Totusi nu eram asa de libera precum credeam eu...
Si totusi... pentru mine era o experienta minunata. Faptul ca puteam sa ma duc imprejur, sa explorez "lumea" petru mine, atunci, inseamna libertate.
Cum de mi-am adus aminte de aceste lucruri? Tot ploaia e "de vina". Mi-am amintit cum stateam intr-o seara, sus pe un delusor, langa un copacel solitar si priveam fulgerele. A fost o seara minunata si "bogata" in fulgere. A fost o seara pe care nu o voi uita niciodata.
Ok, am ajuns la concluzia ca intr-adevar am avut si momente deosebite, copil fiind. Si totusi nu imi doresc sa fiu copil din nou.. vreau sa fiu pe "picioarele mele"... Poate voi reusi candva, in viitorul apropiat...

Viata prin ploaie...

E noapte... Fulgera, tuna.. ploua cu galeata.. Stau in pat si ascult ploaia..
- Ce frumos ploua... dar si infricosator deopotriva..
- Cine esti?
- Cine sunt? Sunt un gand de-al tau.
- Da? Si eu cum de nu am stiut de existenta ta pana acum?
- Ba ai stiut...Eu sunt acel gand al tau care iti pune intrebarile cele mai.. ciudate.
- Ok... si de ce spui ca e infricosatoare aceasta ploaie? Mie mi se pare atat de frumos sa ascult cum curg picaturile de ploaie. E adevarat... ma cam sperie uneori tunetele, cand sunt puternice.
- Dar.. te-ai gandit vreodata daca nu cumva noi, oamenii, suntem niste fiinte mici, care traiesc intr-o ploaie continua?
- Ce vrei sa spui? Nu inteleg...
- Asteapta, lasa-ma sa termin.
- Bine, bine... Numai ca suna ciudat ce ai spus tu.. Continua.
- Daca... noi suntem "prinsi" intr-o ploaie mare si toata viata noastra incercam sa ne urmam calea, ferindu-ne de picaturile de apa... care sunt unele mai mici, altele mai mari... oricum au dimensiuni mult mai mari decat picaturile pe care le stii tu acum. Daca mereu e noapte si noi nu vedem decat atunci cand fulgera... vedem ce e pe langa noi, dar numai intr-o directie, nu avem timp sa vedem tot ce ne inconjoara, asa ca asteptam urmatorul fulger, sperand ca va veni, ca nu va fi prea tarziu, pentru ca noi trebuie sa mergem mai departe, ca daca nu suntem la adapost o sa ne ude ploaia...
- Dar iti dai seama de gravitatea vorbelor tale? Daca am vedea numai cand fulgera... si e noapte, asta inseamna ca traim mai mult in intuneric, iar atunci cand vedem datorita luminii de la fulgere vedem putin, eventual ne facem o idee despre restul, iar aceasta idee nu poate fi intotdeauna cea adevarata.
- Exact. Ai prins ideea. Vedem in noapte niste umbre si ne imaginam cam ce ar putea fi. E posibil ca noi sa stim de fapt ce sunt acele forme, dar sa nu le recunoastem. Stii, exista o zicala: "Dumnezeu ascunde cel mai bine unele lucruri punandu-le in fata ochilor nostri".
- Foarte interesant si adevarat de cele mai multe ori. Mereu suntem preocupati de ce va fi, de ce vom intalni etc., dar foarte rar ne aducem aminte sa privim si in jurul nostru, in fatza noastra... Ar fi multe de spus aici...
- Insa, se poate trece si de asta mai usor daca ai prieteni. Mergi tinandu-te de mana... iar daca el/ea cade poti sa o ajuti sa se ridice si astfel va continuati drumul. Cand spun prieteni ma refer la tot felul de prieteni buni... nu doar la cineva special. E foarte important sa stii ca poti conta oricand pe cineva.
- Da, ai perfecta dreptate.
- Cu un prieten alaturi, cand fulgera, tu te poti uita intr-un loc, iar cealalta persoana in alt loc si astfel puteti cuprinde o parte mai mare din ceea ce va inconjoara. Cand ploaia se inteteste... trebuie sa ne cautam un adapost. Numai ca si aici intervine norocul... unii pot fi mai norocosi, altii mai putin norocosi...
- Vai... si ce se va intampla cu cei care nu gasesc adapost?
- Daca sunt prieteni buni atunci raman uniti si indura impreuna, iar cand se mai amelioreaza vremea isi continua drumul, fericiti insa ca au ramas uniti, ca niste prieteni adevarati. Oricum, e mult mai usor in doi sau mai multi decat singur.
- Asa e. Dar... pana cand sa mergem prin ploaia asta?
- Pana cand? Pana vom ajunge in locul unde dorim sa ajungem. Numai ca acesta difera de la persoana la persoana. Unii gasesc un adapost sau si-l construiesc si daca sunt multumiti de el raman acolo, amintind de "Lacustra".

Lacustra

De-atitea nopti aud plouind,
Aud materia plingind...
Sint singur, si ma duce un gand
Spre locuintele lacustre.

Si parca dorm pe scinduri ude,
In spate ma izbeste-un val --
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri ma gasesc...
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atitea nopti aud plouind,
Tot tresarind, tot asteptind...
Sint singur, si ma duce-un gand
Spre locuintele lacustre.

George Bacovia

Alti, mai optimisti,i isi continua drumul sperand sa iasa din intuneric si din ploaia asta continua, sperand ca vor gasi ceva mai bun, sperand ca nu vor mai fi nevoiti sa vada doar la lumina... fulgerului. Astfel se incurajeaza reciproc si isi continua drumul.
- Stii? Ma gandesc ca poate unii se gasesc prin ploaia asta, poate unul e cazut si il salveaza cineva cu suflet bun si atunci prietenia dintre ei e mai stransa. Prieteniile dintre oamenii suferinzi sunt in general mai trainice pentru ca-s sincere... acea persoana care vrea sa te ajute sa te ridici nu vrea decat binele, altfel ar fi trecut mai departe, fara sa ii pese.
- Da, ai si tu dreptate...
- Ma intreb daca intr-adevar exista ceva dincolo de aceasta noapte, de aceasta ploaie...
- Da, exista. Numai ca, din pacate, putini au rabdare sa indure ploaia, frigul si sa mearga mai departe, sa-si continue drumul, sa creada in ceva mai bun. Intr-adevar e foarte greu si de cele mai multe ori iti vine sa renunti, dar daca gasesti puterea de a merge mai departe atunci cu siguranta nu vei regreta.
- Si daca odata ce iesim din ploaie si din intuneric, petrecem ceva timp la ... lumina, dar apoi se intuneca si iar ploua?
- Odata ce ai reusit prima data sa iesi din acea stare si sa explorezi o alta lume, un alt fel de a trai sigur vei dori sa mergi mai departe si sa regasesti acea parte a lumii care ti-a placut, mai ales ca acum stii ca exista.
- Totul se rezuma la a iesi prima data din ploaie, de a nu renunta oricat de greu ne-ar fi, sa acceptam la nevoie o mana intinsa si, eventual, sa intindem si noi la randul nostru o mana cuiva aflat in dificultate.
- Da, vad ca ai inteles perfect. Ai invatat si... lectia. Sa nu uiti sa o si aplici.
- Ultimele vorbe ma duce cu gandul la o melodie care mie imi place foarte mult: "Song for you" (Lunatica & John Payne)

You hold my hand when I tremble with fear
You bring me light when I burst out in tears
And now I want to thank you, dear, for all the things you've done
I can't deny (that) you showed me the right way

[Chorus:]
For the light, for the love
For the truth in your eyes
I am grateful to have such a friend by my side
For the tears, for the joy
For not asking me why
We can hold our hands up and reach for the sky

You kept your faith when my words were untrue
You made me laugh when I was feeling blue
Always giving, never asking for more than a smile upon my face
Together we will conquer the whole world

[Chorus]
(You) don't have to worry
We'll stay together all of our days
You can trust in my words, you can rely on me
And when dark clouds obscure the sky
I'll be at your side
Until the weight on your shoulders fades away

[Chorus]

- Da, superbe versuri.
- Hm... de acum ma voi gandi si la alte lucruri cand va ploua... voi medita mai mult.
- :)

Picaturi de ploaie...

4 iulie...

E noapte.... au trecut numai cateva minute de cand a incetat sa mai ploua. Aerul e atat de proaspat, de curat.... Un parfum dulce ma inconjoara, ma invaluie, ma ameteste... ca niste buze ce viseaza la atingeri suave.... e Regina Noptii...
Inchid ochii si trag aer puternic in piept... E liniste... nu se aude decat un picur continuu undeva langa mine, in intuneric... Simt ca plutesc, ca ma las purtata de o adiere blanda dar rece... E minunat. Nu stiu unde ma va lasa aceasta adiere, dar nici nu vreau sa ma gandesc, nu-mi pasa.. Imi eliberez gandurile si ma las dusa... traiesc clipa..
E rece... incep sa simt si eu asta, dar nu mai conteaza. Totusi... aceasta stare imi aduce aminte de prima mea plimbare prin ploaie, acum vreo luna... a fost atat de minunat... ploua cu galeata, dar nu ma deranja deloc, dimpotriva, imi placea la nebunie...
O picatura de apa imi cade pe obraz... ma trezeste, ma readuce la realitate. Raceala picaturii imi aduce aminte de intamplarile de astazi... Ma intristez... nu a fost o zi prea buna pentru mine. Inchid ochii si lacrimez..

O alta picatura imi stropeste fruntea, ca un sarut... parca ar fi vrut sa-mi spuna: "Hei! Uiti ceva important!" Ah, da!!! Are dreptate. Acum imi amintesc de o anumita discutie... nu cred ca am s-o pot uita vreodata... si nici nu vreau... nici pe cea de azi si nici pe cele din zilele anterioare. Era o discutie plina de povete, de incurajari, de caldura... Nu as fi crezut nciodata ca niste cuvinte si niste poze pot insemna atat de mult pentru mine, ca ma pot scoate dintr-o pasa proasta... Imi revine zambetul pe buze.

....

Simt din nou parfumul Reginei... acum parca mai puternic decat prima data. In departare se trezeste un caine si incepe sa latre... ceva nu ii convine... ceva l-a suparat. Incep si altii sa ii tina companie..
S-a facut tarziu... Adorm zambind si gandindu-ma la acel parfum dulce si la ce a fost placut astazi...

PS: Thank you >:D<

Iluzii vs. imaginatie

cum poti distruge o iluzie....insa cu ce riscuri...

- E un calculator, uite vezi? I-am scris şi numele pe el: „IBN” , răspunse băieţelul de şase anişori în momentul când l-am întrerupt din joaca lui cu un : „ce faci?” rece, dispreţuitor şi plictisit.
- Ba nu, am răspuns, e o bucată de tablă zicată OLC 832.. Ǿ2,3 mm, de o formă paralelipipedică ce îţi dă impresia că e un calculator şi pe deasupra mai e vopsită şi în alb, ca spă te inducă în eroare.
- Ba nu, e calculator, uite e scris şi numele lui pe el: IB...
- Da, da, l-am întrerupt, ai scris tu ce ai scris acolo, însă nu e calculator.
- Ba este, are şi mouse.
Mă uit atent la piatra ce o folosea imaginar ca pe un mouse veritabil. Mişcările lui erau încete dar sigure. Folosea „mouse-ul” ca un profesionist ... şi-mi zâmbea. L-am privit câteva secunde fără să zic nimic.
- Dar calculatorul tau funcţionează? Are toate componentele?, l-am întrebat eu ironic. Băieţelul a ezitat câteva secunde apoi a răspuns:
- Credeam că ai plecat deja... Uite, are şi „tastratură” şi „ecran” ... şi-mi arăta câteva obiecte improvizate, culese de prin locurile lui de joacă.
- Şi chiar nu mai lipseşte nimic?
Nu mi-a răspuns. Mi-a afişat doar un semn de întrebare pe faţa lui mică şi rotundă.
- De componentele electronice din interiorul lui nu spui nimic? Dar nu îl alimentezi cu energie electrică? Ştii bine că nu ai voie la priză... Cum poţi să crezi că acea bucată de tablă şi acea scândură pe post de tastatură reprezintă un computer veritabil?
Afişam un rânjet ironicspre băieţelul ce mă privea cu nişte ochişori mici şi negri. Atunci am observat că în ochii lui mici şi negri au început să se adune valuri. Mi-am dat seama ca am greşit.
Băieţelul s-a ridicat din locul său şi cu mâinele la ochi a alergat pe lângă mine. Aproape s-a izbit de mine. I-am simţit răceala lacrimilor căzute... A alergat într-un colţişor, undeva ascuns, să nu fie văzut de nimeni şi a început să plângă sughiţat.
Nu m-am dus la el. A fost urmat doar de căţelul lui credincios şi i s-a aşezat în braţe spre a fi îmbrăţişat... şi a fost îmbrăţişat.
Atunci am realizat că nu i-am distrus DOAR o iluzie. Am realizat că i-am făcut mai mult rău decât bine.. Am comis o crimă. I-am ucis creativitatea. Am ucis inocenţa jocului unui copil pentru a-l arunca în realitatea cruntă ce ne înconjoară. Am încercat să-l maturizez. I-am distrus visele.


După un timp, băieţelul a primit un calculator cadou de ziua lui. Un calculator adevarat. Este de nedescris bucuria de pe faţa acestuia sau lacrimile lacrimile lui de fericire de pe obrazul drept. Acum , acum chiar nu aveam cu ce să-l mai necajesc. Avea calculator şi unul adevar chiar. Adevarul era în faţa lui. Un adevăr pe care nu puteam să îl demontez.

***

Într-o zi toridă de vară am trecut întâmplător pe lângă locul lui de joacă. I-am aruncat un zâmbet în loc de salut şi mi-a răspuns la fel.
Am plecat şi mi-am amintit de episodul cu calculatorul lui imaginar. Mă gandeam atunci dacă el şi-ar fi imaginat poate şi erorile ce apar în mod frecvent la aceste echipamente...
Liniştea gândurilor mi-a fost tulburată de strigătul strident al băieţelului aflat undeva la câţiva paşi în urma mea...
-Uite, acesta e un laptop!

autor: tudord

Imagination is more important than knowledge
Albert Einstein

My first tag...

It came from Ryan:

SECTION 1 - Last 1s
1. Last beverage? La fiesta 3 in 1
2. Last phone call? My father
3. Last instant message? Ryan
4. Last CD played? Lake of Tears - Forever Autumn
5. Last time you cried? February, 11, 2007
6. Last text message? Alina

SECTION 2 - Have You Evers
1. Dated someone twice? Yes
2. Been cheated on? No
3. Kissed someone & regretted it? No
4. Lost someone special? Yes
5. Been depressed? Yes
6. Been drunk and threw up? No

SECTION 3 - List 3 Favourite Colors
1. Black
2. Blue
3. Green

SECTION 4 - This Month Have You
1. Made a new friend? Yes
2. Fallen out of love? No
3. Laughed until you cried? Yes
4. Met someone who changed your life? Yes
5. Found out who your true friends were? I know who are they.
6. Is there something you want to tell someone? Yes (but ....)
7. Would you kiss anyone on your top friends? No
8. How many people on your top friends do you know in real life? I think all of them
9. How many kids do you want to have? 2, because sometimes is not good to be the only child of your parents
10. Do you have any pets? Yes, 2 parrots (papagali)
11. Do you wanna change your name? No, i like it.
12. What did you do for your last birthday? Went to Iasi and meeting my friends
13. What time did you wake up today? 9:20 a.m. (i went to bed at 6:10 a.m.)
14.What were you doing at midnight last night? Work on a project, talking on messenger and listening radio.
15. Name something you CANNOT wait for? Spend time with someone beloved
16. Last time you saw your father? Last week.
17. What is one thing you wish you could change about your life? Just one? Going to sleep earlier.
18. What are you listening to right now? Johny Logan - Hold me now
19. Have you ever talked to Tom? I don't know any Tom
21. Have you ever talked about someone behind their back? Yes
22.What’s the last piece of clothing you borrowed from anyone? I don't usually do this.
23. Who’s getting on your nerves right now? No one.
24. Most visited webpage? www.google.com
25. Coke or Pepsi? Coke, a lot...
26. Have you kissed or been kissed by anyone in the past week? No
27. Mac or PC? PC

Tag goes to Mugur, Ioana, Ryland and all my friends who want to answer. :)

O calatorie...

11 februarie... o zi in care o parte din moralul meu s-a prabusit... si nu cred ca o sa recuperez prea mult din partea care s-a dus... poate doar sa reconstruiesc.. Azi e ziua in care plec acasa... as vrea sa mai ramas o seara in iasi, doar o seara... dar , din pacate nu se poate...
Se face seara... in maxi sunt singura; oameni putini, nu se aseaza nimeni langa mine... calatoria o voi face singura.. Trista si singura pornesc la drum... imi place atat de mult iasul... o sa-mi fie dor de el. Privesc pe geam, ma uit la luminite... dar privesc in gol, gandurile mele fug departe, in cautare de raspunsuri... in zadar...
Cu gandurile departe.. urmaresc luminitele de pe strada... in scurt timp atipesc... Ma trezesc usor zapacita: a urcat sau a coborat cineva. Mai e putin si ajung acasa. Ciudat: desi sunt destul de aproape, totusi parca nu recunosc locurile... nu mai e nici o luminita, nici o asezare... totul e ... intunecat, nu se vede nici o "margine" a intunericului. Parca trec pe aici pentru prima data; nu stiu ce voi vedea dupa urmatoarea cotitura.. Acum imi trec si alte ganduri prin minte: oare asa e drumul nostru prin viata? poate nu mereu, ci uneori... Uneori, cand trecem prin perioade mai .. dificile, totul se intuneca, nu mai vedem nimic, nici o luminita, nici o raza de speranta. Merg pe un drum ce ar trebui sa imi fie cunoscut pentru ca l-am parcurs de multe ori si totusi mi-e strain... chiar imi da fiori, e prea intunecat... La fel sunt si gandurile mele.. nu stiu ce va fi... sunt trista, gandurile mi-s intunecate... momentan m-a parasit orice gand pozitiv, optimist...parca nu as mai fi eu...
Ma apropii si mai mult de casa... se vede un mic orasel, parca il recunosc... in curand ajung... am o stare destul de ciudata.. vreau sa spun cuiva ceea ce simt, ce gandesc, dar nu am cui... ca si pe maxi sunt singura si acum...
Acasa e cald. Ar trebui sa ma linistesc, sa nu mai am gandurile de pe drum... dar parca acum, pe langa astea, ma mai cuprind si niste fiori de ... teama... De ce a trebuit sa fie asa? Nu pot gasi o explicatie plauzibila... Ma ghemuiesc la caldura si in scurt timp adorm.. poate cand ma voi trezi toate acestea vor disparea, va fi ca inainte... Pe cine incerc eu sa pacalesc: nu se va schimba nimic, va fi poate putin mai bine, desi acum sunt convinsa ca va fi mai rau...
"Nimeni pe drum ..
Nimeni acum
Nimeni pe strada sa vada ce simt acum...
Sunt singur si pe drum nu e nimeni sa poata intelege ce e in inima mea"
..........
Azi ma intorc in iasi... gandul ca ii voi revedea prietenii (care mi-au fost alaturi si atunci cand mi-a fost rau) ma binedispune... deja ma simt mai bine.. Incerc sa profit de aceasta stare si sa incerc sa imi fac niste planuri: orice ar fi merg mai departe... o sa imi dau silinta in tot ce voi face, atat cat voi avea forta necesara... eventual voi incerca sa imi depasesc limitele... Dupa toate acestea sper sa fie bine, daca nu.. s-ar putea sa "clachez" mai tare... si nu vreau asta..
Sper sa fe bine... sper...

Am intalnit aceasta poza inca din clasa a X-a, in manualul de pedagogie... Am fost intrebata ce vad in ea si am raspuns: o fata tanara, frumoasa, eleganta, care se uita intr-o parte. Am ramas uimita cand am auzit ca alte persoane, alti colegi, vad in imagine o baba. Nu intelegeam pentru ca nu reuseam sa vad nici o baba... vedeam doar fata tanara. Dar, la un moment dat am vazut si baba. Intr-o alta zi, am intrebat pe o prietena ce vede ea in imagine si mi-a zis ca vede o baba. Am intrebat-o daca mai vede si altceva, daca vede fata tanara si si a zis nu... doar dupa ceva timp, dupa ce s-a chinuit un pic... a reusit sa vada si fata... numai ca nu mai vedea baba si invers.

Oare asa e si viata? Viata insasi e compusa dintr-o "serie" de evenimente, de perioade bune si mai putin bune, foarte grele de multe ori. Depinde de noi sa facem in asa fel incat sa nu uitam si de partea cea buna, sa incercam sa o vedem pentru a merge mai departe mai usor si asta pentru ca mereu exista si ceva bun in orice rau, (si invers) numai ca e in proportii diferite...
Sunt unii care vad o anumita "fatza" si nu o pot percepe si pe cealalta... poate dupa ce incearca destul de mult. Altii le vad pe amandoua, sunt constienti de amandoua...

Eu le vad pe amandoua... oricand (la sensul propriu); nu au fost momente sa fie altfel, dupa ce mi-am dat seama ca sunt doua ipostaze. Dar imi place mai mult fata tanara... si asta vad prima data.. Sper sa reusesc sa o vad in continuare... si sa reusesc sa ii fac si pe altii sa o vada... sa fie constienti de existenta lor... sper...

Odata am gasit un citat din Maica Tereza care mi s-a parut foarte frumos si cu lucruri bune de invatat pentru cei deschisi spre asa ceva. Aceasta spunea:

" Nu uita niciodata ca pielea se increteste, parul incarunteste, iar Zilele se aduna in ani... Dar ce e mai important se conserva; forta si determinarea ta nu au varsta. Spiritul tau e cel care indeparteaza panzele de paianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare.

Dincolo de orice reusita e o alta incercare. Cat timp traiesti, simte-te viu. Daca ti-e dor de ce faceai, fa-o din nou. Nu te pierde printre fotografii ingalbenite de timp ... Mergi mai departe atunci cand toti se asteapta sa renunti. Nu lasa sa se toceasca taria pe care o ai in tine.

Fa astfel ca in loc de mila, sa impui respect. Cand nu mai poti sa alergi, ia-o la trap. Cand nu poti nici asta, ia-o la pas. Cand nu poti sa mergi, ia bastonul. Insa nu te opri niciodata."

Eu personal chiar cred in ceea ce a spus Maica Tereza, cred ca totusi lumea asta are si parti bune, frumoase, care merita si trebuie sa le vedem, sa le descoperim. Trebuie sa ne dorim mereu sa mergem mai departe chiar daca poate uneori e mai greu. Daca ramanem in acelasi loc sunt atat de multe lucruri minunate despre care nu vom sti nimic, niciodata... nici macar ca exista. Poate ca cei care au scris povesti au vazut acea parte a lumii... si au redat asta in ceea ce au scris.
E adevarat, viata e de multe ori nedreapta.. si e nedreapta mai mereu tocmai cu acele persoane minunate, care nu merita sa sufere, care nu au gresit cu nimic nimanui... Dar eu mai cred si in Dumnezeu, cred ca El e bun cu noi; iar daca avem parte in viata si de momente neplacute , acestea ne-au fost date pentru a cauta un mijloc de a merge mai departe, iar daca reusim acest lucru, atunci vom fi mai puternici, vom capata mai multa incredere in noi insine si vom vedea totul altfel.
Cred intr-o lume mai buna, cred in oameni si mai ales cred in prieteni, langa care voi fi mereu, asa cum voi putea :)

Odata... am primit o poveste. Personajul principal din poveste,Rob, era un optimist convins , care mereu e binedispus. Fiind intrebat cum de reuseste sa fie asa mereu a raspuns: "In fiecare zi cand ma trezesc, stiu ca am doua posibilitati: Pot sa aleg sa fiu bine dispus sau pot sa aleg sa fiu rau dispus. Si aleg sa fiu bine dispus. Cand mi se intampla ceva rau, pot sa aleg intre a fi o victima sau pot sa aleg sa invat din ce mi s-a intamplat. Si eu aleg sa invat. De fiecare data cand cineva vine la mine sa se lamenteze pentru ceva, pot sa aleg intre a-i accepta plangerile sau pot alege sa-l ajut sa vada latura pozitiva a vietii. Si eu aleg intotdeauna partea buna a vietii." I s-a raspuns "Dar asta nu este intotdeauna asa de usor". "Ba da, zise Rob, intreaga viata este o problema de optiuni. Cand indepartezi din viata tot ceea ce nu conteaza cu adevarat, totul devine o chestiune de optiuni; depinde de tine sa alegi cum sa reactionezi la diverse situatii, tu trebuie sa decizi cum sa-i lasi pe altii sa-ti influenteze atitudinea fata de viata. Tu alegi sa fii bine sau rau dispus. Pana la sfarsit tu esti acela care decizi cum sa-ti traiesti viata".
Sunt o astfel de persoana... numai ca in ultimul timp prea multa lume se mira de starea mea si nu toti o percep ca pe ceva pozitiv. Unii percep starea mea ca pe o naivitate. Dar oare esti naiv daca alegi sa inveti si sa mergi mai departe atunci cand ti se intampla ceva neplacut? Sunt naiva daca eu cred ca daca iti doresti ceva cu adevarat poti obtine? Trebuie vointa, tarie si putere de lupta. Viata e de cele mai multe ori nedreapta... si e nedreapta cu persoane care nu merita sa sufere, nu au gresit cu nimic... Depinde de taria si dorinta fiecaruia de a merge mai departe, de a nu renunta... Iar daca simti ca asta nu e posibil de unul singur, atunci nu refuza ajutorul prietenilor; daca iti sunt prieteni adevarati se vor bucura daca vor face ceva bun pentru tine.
Altii imi percep starea ca pe o nebunie (unii in sens pozitiv, altii poate in sens negativ). Mi s-a spus, de exemplu, ca sunt nebuna pentru ca zambesc, ma binedispun atunci cand vad un coltisor de natura verde, un verde crud, superb, de primavara, cand stau in ploaie sa simt picaturile de apa, cand aud un ciripit dulce de pasarele, cand vad un copil... Imi place sa ma bucur de micile bucurii ale vietii, de "maruntisuri" , dar care ne fac viata mai buna, mai frumoasa... Oare cate persoane au privit toamna, o frunza care cade si s-au minunat pentru felul in care cade? Se leagana, amanand contactul cu pamanatul, de parca ar spune: "nu vreau sa mor, vreau sa mai traiesc". Si cat de multe persoane nu sunt constiente de cat de frumoasa poate fi viata... Oh, dar sunt atat de lucruri minunate pe lumea asta...si sunt langa noi, in fata noastra, numai ca nu le bagam in seama; suntem prea ocupati sa urmam programul zilnic, sa indeplinim anumite planuri ce ni le-au facut din timp si nu vrem sa renuntam la ele nici macar pentru o clipa...
Vine sesiunea dar eu am o stare de milioane desi... totusi nu e o perioada prea usoara; numai ca aceasta stare de buna dispozitie este alterata de starea prietenilor mei dragi, apropiati, care nu sunt la fel. Fiecare are cate o problema, e stresat, nervos. As vrea sa ii scot din starea asta, sa ii fac sa se simta mai bine, sa le readuc zambetul pe buze... Unii si-au pierdut speranta, nu mai vad nimic bun in viata, cred ca aceasta din urma, viata, nu le mai poate oferi nimic bun care sa le aduca fericirea... altii sunt tensionati, nu au rabdare, vor multe rezultate in scurt timp... Dar daca ni s-ar indeplini toate dorintele imediat....oare viata noastra nu ar deveni prea monotona? Eu chiar cred ca "Dincolo de noapte e zi". As vrea sa pot arata si altora asta... dar trebuie doar sa mi se dea o sansa pentru asta, sa mi se dea voie...Atat timp cat eu cred in asta ma incapatanez sa nu renunt! NU! NU! NU! Viata merge mai departe, cu bune, cu rele, asa cum a dat-o Dumnezeu. Nu renunt!
Sper sa nu imi pierd speranta, credinta ca intr-o viata, o lume mai buna...Vreau sa incerc sa fac ceva pentru tine; imi dai voie?