O calatorie...

11 februarie... o zi in care o parte din moralul meu s-a prabusit... si nu cred ca o sa recuperez prea mult din partea care s-a dus... poate doar sa reconstruiesc.. Azi e ziua in care plec acasa... as vrea sa mai ramas o seara in iasi, doar o seara... dar , din pacate nu se poate...
Se face seara... in maxi sunt singura; oameni putini, nu se aseaza nimeni langa mine... calatoria o voi face singura.. Trista si singura pornesc la drum... imi place atat de mult iasul... o sa-mi fie dor de el. Privesc pe geam, ma uit la luminite... dar privesc in gol, gandurile mele fug departe, in cautare de raspunsuri... in zadar...
Cu gandurile departe.. urmaresc luminitele de pe strada... in scurt timp atipesc... Ma trezesc usor zapacita: a urcat sau a coborat cineva. Mai e putin si ajung acasa. Ciudat: desi sunt destul de aproape, totusi parca nu recunosc locurile... nu mai e nici o luminita, nici o asezare... totul e ... intunecat, nu se vede nici o "margine" a intunericului. Parca trec pe aici pentru prima data; nu stiu ce voi vedea dupa urmatoarea cotitura.. Acum imi trec si alte ganduri prin minte: oare asa e drumul nostru prin viata? poate nu mereu, ci uneori... Uneori, cand trecem prin perioade mai .. dificile, totul se intuneca, nu mai vedem nimic, nici o luminita, nici o raza de speranta. Merg pe un drum ce ar trebui sa imi fie cunoscut pentru ca l-am parcurs de multe ori si totusi mi-e strain... chiar imi da fiori, e prea intunecat... La fel sunt si gandurile mele.. nu stiu ce va fi... sunt trista, gandurile mi-s intunecate... momentan m-a parasit orice gand pozitiv, optimist...parca nu as mai fi eu...
Ma apropii si mai mult de casa... se vede un mic orasel, parca il recunosc... in curand ajung... am o stare destul de ciudata.. vreau sa spun cuiva ceea ce simt, ce gandesc, dar nu am cui... ca si pe maxi sunt singura si acum...
Acasa e cald. Ar trebui sa ma linistesc, sa nu mai am gandurile de pe drum... dar parca acum, pe langa astea, ma mai cuprind si niste fiori de ... teama... De ce a trebuit sa fie asa? Nu pot gasi o explicatie plauzibila... Ma ghemuiesc la caldura si in scurt timp adorm.. poate cand ma voi trezi toate acestea vor disparea, va fi ca inainte... Pe cine incerc eu sa pacalesc: nu se va schimba nimic, va fi poate putin mai bine, desi acum sunt convinsa ca va fi mai rau...
"Nimeni pe drum ..
Nimeni acum
Nimeni pe strada sa vada ce simt acum...
Sunt singur si pe drum nu e nimeni sa poata intelege ce e in inima mea"
..........
Azi ma intorc in iasi... gandul ca ii voi revedea prietenii (care mi-au fost alaturi si atunci cand mi-a fost rau) ma binedispune... deja ma simt mai bine.. Incerc sa profit de aceasta stare si sa incerc sa imi fac niste planuri: orice ar fi merg mai departe... o sa imi dau silinta in tot ce voi face, atat cat voi avea forta necesara... eventual voi incerca sa imi depasesc limitele... Dupa toate acestea sper sa fie bine, daca nu.. s-ar putea sa "clachez" mai tare... si nu vreau asta..
Sper sa fe bine... sper...

Am intalnit aceasta poza inca din clasa a X-a, in manualul de pedagogie... Am fost intrebata ce vad in ea si am raspuns: o fata tanara, frumoasa, eleganta, care se uita intr-o parte. Am ramas uimita cand am auzit ca alte persoane, alti colegi, vad in imagine o baba. Nu intelegeam pentru ca nu reuseam sa vad nici o baba... vedeam doar fata tanara. Dar, la un moment dat am vazut si baba. Intr-o alta zi, am intrebat pe o prietena ce vede ea in imagine si mi-a zis ca vede o baba. Am intrebat-o daca mai vede si altceva, daca vede fata tanara si si a zis nu... doar dupa ceva timp, dupa ce s-a chinuit un pic... a reusit sa vada si fata... numai ca nu mai vedea baba si invers.

Oare asa e si viata? Viata insasi e compusa dintr-o "serie" de evenimente, de perioade bune si mai putin bune, foarte grele de multe ori. Depinde de noi sa facem in asa fel incat sa nu uitam si de partea cea buna, sa incercam sa o vedem pentru a merge mai departe mai usor si asta pentru ca mereu exista si ceva bun in orice rau, (si invers) numai ca e in proportii diferite...
Sunt unii care vad o anumita "fatza" si nu o pot percepe si pe cealalta... poate dupa ce incearca destul de mult. Altii le vad pe amandoua, sunt constienti de amandoua...

Eu le vad pe amandoua... oricand (la sensul propriu); nu au fost momente sa fie altfel, dupa ce mi-am dat seama ca sunt doua ipostaze. Dar imi place mai mult fata tanara... si asta vad prima data.. Sper sa reusesc sa o vad in continuare... si sa reusesc sa ii fac si pe altii sa o vada... sa fie constienti de existenta lor... sper...

Odata am gasit un citat din Maica Tereza care mi s-a parut foarte frumos si cu lucruri bune de invatat pentru cei deschisi spre asa ceva. Aceasta spunea:

" Nu uita niciodata ca pielea se increteste, parul incarunteste, iar Zilele se aduna in ani... Dar ce e mai important se conserva; forta si determinarea ta nu au varsta. Spiritul tau e cel care indeparteaza panzele de paianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare.

Dincolo de orice reusita e o alta incercare. Cat timp traiesti, simte-te viu. Daca ti-e dor de ce faceai, fa-o din nou. Nu te pierde printre fotografii ingalbenite de timp ... Mergi mai departe atunci cand toti se asteapta sa renunti. Nu lasa sa se toceasca taria pe care o ai in tine.

Fa astfel ca in loc de mila, sa impui respect. Cand nu mai poti sa alergi, ia-o la trap. Cand nu poti nici asta, ia-o la pas. Cand nu poti sa mergi, ia bastonul. Insa nu te opri niciodata."

Eu personal chiar cred in ceea ce a spus Maica Tereza, cred ca totusi lumea asta are si parti bune, frumoase, care merita si trebuie sa le vedem, sa le descoperim. Trebuie sa ne dorim mereu sa mergem mai departe chiar daca poate uneori e mai greu. Daca ramanem in acelasi loc sunt atat de multe lucruri minunate despre care nu vom sti nimic, niciodata... nici macar ca exista. Poate ca cei care au scris povesti au vazut acea parte a lumii... si au redat asta in ceea ce au scris.
E adevarat, viata e de multe ori nedreapta.. si e nedreapta mai mereu tocmai cu acele persoane minunate, care nu merita sa sufere, care nu au gresit cu nimic nimanui... Dar eu mai cred si in Dumnezeu, cred ca El e bun cu noi; iar daca avem parte in viata si de momente neplacute , acestea ne-au fost date pentru a cauta un mijloc de a merge mai departe, iar daca reusim acest lucru, atunci vom fi mai puternici, vom capata mai multa incredere in noi insine si vom vedea totul altfel.
Cred intr-o lume mai buna, cred in oameni si mai ales cred in prieteni, langa care voi fi mereu, asa cum voi putea :)

Odata... am primit o poveste. Personajul principal din poveste,Rob, era un optimist convins , care mereu e binedispus. Fiind intrebat cum de reuseste sa fie asa mereu a raspuns: "In fiecare zi cand ma trezesc, stiu ca am doua posibilitati: Pot sa aleg sa fiu bine dispus sau pot sa aleg sa fiu rau dispus. Si aleg sa fiu bine dispus. Cand mi se intampla ceva rau, pot sa aleg intre a fi o victima sau pot sa aleg sa invat din ce mi s-a intamplat. Si eu aleg sa invat. De fiecare data cand cineva vine la mine sa se lamenteze pentru ceva, pot sa aleg intre a-i accepta plangerile sau pot alege sa-l ajut sa vada latura pozitiva a vietii. Si eu aleg intotdeauna partea buna a vietii." I s-a raspuns "Dar asta nu este intotdeauna asa de usor". "Ba da, zise Rob, intreaga viata este o problema de optiuni. Cand indepartezi din viata tot ceea ce nu conteaza cu adevarat, totul devine o chestiune de optiuni; depinde de tine sa alegi cum sa reactionezi la diverse situatii, tu trebuie sa decizi cum sa-i lasi pe altii sa-ti influenteze atitudinea fata de viata. Tu alegi sa fii bine sau rau dispus. Pana la sfarsit tu esti acela care decizi cum sa-ti traiesti viata".
Sunt o astfel de persoana... numai ca in ultimul timp prea multa lume se mira de starea mea si nu toti o percep ca pe ceva pozitiv. Unii percep starea mea ca pe o naivitate. Dar oare esti naiv daca alegi sa inveti si sa mergi mai departe atunci cand ti se intampla ceva neplacut? Sunt naiva daca eu cred ca daca iti doresti ceva cu adevarat poti obtine? Trebuie vointa, tarie si putere de lupta. Viata e de cele mai multe ori nedreapta... si e nedreapta cu persoane care nu merita sa sufere, nu au gresit cu nimic... Depinde de taria si dorinta fiecaruia de a merge mai departe, de a nu renunta... Iar daca simti ca asta nu e posibil de unul singur, atunci nu refuza ajutorul prietenilor; daca iti sunt prieteni adevarati se vor bucura daca vor face ceva bun pentru tine.
Altii imi percep starea ca pe o nebunie (unii in sens pozitiv, altii poate in sens negativ). Mi s-a spus, de exemplu, ca sunt nebuna pentru ca zambesc, ma binedispun atunci cand vad un coltisor de natura verde, un verde crud, superb, de primavara, cand stau in ploaie sa simt picaturile de apa, cand aud un ciripit dulce de pasarele, cand vad un copil... Imi place sa ma bucur de micile bucurii ale vietii, de "maruntisuri" , dar care ne fac viata mai buna, mai frumoasa... Oare cate persoane au privit toamna, o frunza care cade si s-au minunat pentru felul in care cade? Se leagana, amanand contactul cu pamanatul, de parca ar spune: "nu vreau sa mor, vreau sa mai traiesc". Si cat de multe persoane nu sunt constiente de cat de frumoasa poate fi viata... Oh, dar sunt atat de lucruri minunate pe lumea asta...si sunt langa noi, in fata noastra, numai ca nu le bagam in seama; suntem prea ocupati sa urmam programul zilnic, sa indeplinim anumite planuri ce ni le-au facut din timp si nu vrem sa renuntam la ele nici macar pentru o clipa...
Vine sesiunea dar eu am o stare de milioane desi... totusi nu e o perioada prea usoara; numai ca aceasta stare de buna dispozitie este alterata de starea prietenilor mei dragi, apropiati, care nu sunt la fel. Fiecare are cate o problema, e stresat, nervos. As vrea sa ii scot din starea asta, sa ii fac sa se simta mai bine, sa le readuc zambetul pe buze... Unii si-au pierdut speranta, nu mai vad nimic bun in viata, cred ca aceasta din urma, viata, nu le mai poate oferi nimic bun care sa le aduca fericirea... altii sunt tensionati, nu au rabdare, vor multe rezultate in scurt timp... Dar daca ni s-ar indeplini toate dorintele imediat....oare viata noastra nu ar deveni prea monotona? Eu chiar cred ca "Dincolo de noapte e zi". As vrea sa pot arata si altora asta... dar trebuie doar sa mi se dea o sansa pentru asta, sa mi se dea voie...Atat timp cat eu cred in asta ma incapatanez sa nu renunt! NU! NU! NU! Viata merge mai departe, cu bune, cu rele, asa cum a dat-o Dumnezeu. Nu renunt!
Sper sa nu imi pierd speranta, credinta ca intr-o viata, o lume mai buna...Vreau sa incerc sa fac ceva pentru tine; imi dai voie?